Preoteasa Cristina Benga: „Să descoperim misiunea pentru care Dumnezeu ne-a îngăduit să venim în această lume”[2022-10-21]de Ştefana Totorcea„Obiectivul vieţii ar fi să descoperim misiunea pentru care Dumnezeu ne-a îngăduit să venim în această lume şi să facem ceva în acest sens. Acest ideal nu se poate atinge fără rugăciune şi fără încredinţarea că avem puterea să simţim această voie divină”, spune preoteasa Cristina Benga, doctor în ştiinţele educaţiei şi cadru didactic la Universitatea „Ludwig Maximilian” din München. În ultimii anii, şi-a asumat rolul de mentor al preoteselor din diaspora, fapt care a condus la crearea unui grup al acestora. Grupul Internaţional de Preotese „Sfânta Nona“ a fost înfiinţat anul trecut şi este rezultatul iniţiativei a trei doamne preotese din diaspora: Cristina Benga (Germania), Simona Baltag (Italia) şi Cristina Iacob (Spania). În prezent, grupul numără aproximativ 300 de membre. Dr. Cristina Benga a vorbit cu Basilica.ro despre educaţie, familie, diaspora şi misiunea preotesei. „Secretul slujirii este să nu ai mari aşteptări de la tine; să promovezi firescul şi naturaleţea”, spune ea. Basilica.ro: Care sunt domeniile de interes ale profesoarei Cristina Benga şi care sunt preocupările preotesei Cristina Benga? Cum se intersectează cele două roluri sociale şi cum se sprijină reciproc? Aveţi dreptate, sunt o persoană cu roluri diferite. Cu toţii ne regăsim în aceste tipare de viaţă. Din ambele perspective mă interesează fiinţa umană, cu nevoile şi cu aşteptările ei, cu neputinţele şi speranţele ei. Cunoştinţele şi abilităţile pe care le-am dobândit ca profesoară, ca cercetător, îmi sunt de folos şi în rolul de preoteasă. A şti să asculţi, să accepţi, să treci dincolo de aparenţe, să ai răbdare cu cei din jur, să încurajezi dacă este nevoie, să apreciezi progresul, să transmiţi căldură sufletească sunt atitudini şi aptitudini absolut necesare atunci când eşti chemat să exerciţi aceste roluri. Sfânta Nona, mama Sfântului Grigorie Teologul, este ocrotitoarea grupului preoteselor din diaspora. Foto: Askitikon.eu Basilica.ro: Coordonaţi Grupul Internaţional de Preotese „Sf. Nona”, care a avut de curând prima conferinţă în format fizic. Cum a apărut necesitatea înfiinţării grupului şi la ce linii directoare s-a ajuns în urma conferinţei? Înfiinţarea acestui grup are o poveste frumoasă şi veche. Interacţiunea mea ca lector cu familiile şi cu soţiile de preot, a început cu ani în urmă (2014), mai exect cu Şcolile de Vară organizate de Episcopia Italiei în scopul formării continue a clerului. Misiunea preoţilor ortodocşi în diaspora este una specifică, ce presupune mult efort, de la adaptarea personală până la lucrarea misionară efectivă. Şi lucrarea mea a continuat sub diferite forme până când am fost introdusă de către doamna preoteasă Simona Baltag (Italia) pe grupul de comunicare al doamnelor preotese, cursante ale modulului de formare continuă destinat lor de către Centrul Ortodox de Studii şi Cercetare „Dumitru Stăniloae” de la Paris. Observând că interesul de a comunica şi de a împărtăşi idei ce întăresc sufletul şi mintea este foarte mare, am hotărât să ne organizăm şi să dăm o finalitate acestor dorinţe ale noastre de a fi împreună, unite. Alături de Episcopul-vicar Sofian Braşoveanul şi câteva preotese din diaspora, la prima întrunire a Grupului „Sf. Nona”. Foto: Facebook / Episcop Sofian Braşoveanul Aşadar, Grupul internaţional de preotese „Sfânta Nona” a luat fiinţă în frumoasa toamnă a anului 2021 şi şi-a propus ca, în acţiunile sale, să fie: o sursă de inspiraţie şi de încurajare; o oază de dragoste creştinească; un suport de susţinere psihică; o cale de a cunoaşte acţiunile frumoase şi constructive pe care le întreprind doamnele preotese; un cerc în care sunt recunoscute şi confirmate toate eforturile sufleteşti, fizice şi finaciare pe care le fac aceste minunate doamne alături de soţii lor, preoţii, în cadrul parohiilor pe care le păstoresc; o şansă de a se regăsi fiecare pe sine cu valorile pe care le deţine sau cu slăbiciunile proprii; un privilegiu de a întâlni oameni minunaţi, adevăraţi profesionişti în ceea ce priveşte trăirea şi propovăduirea credinţei; o modalitate de a depăşi graniţele fizice şi de a lega noi prietenii în duh şi adevăr. Pot să mărturisesc că la întâlnirea de la Heidelberg a fost o şansă de a înţelege că orice vis poate deveni realitate. Am simţit ajutorul Sfintei Nona în tot acest demers minunat. Basilica.ro: Care este rolul preotesei în comunitate şi mai ales în comunităţile din diaspora? Care sunt principalele dificultăţi în diaspora? În intervenţia mea de la Heidelberg am afirmat că preoteasa din Occident este o fostă enoriaşă care trăieşte „departe de casă, dar acasă prin credinţă”, aşa cum spunea Preasfinţitul Părinte Ignatie al Huşilor. Este cea care, alături de familia ei, sprijină Ortodoxia românească, în mod concret prin angajamentele sale publice, prin formele de socializare, prin acţiunile civice, prin susţinerea limbii române, a tradiţiilor, credinţei şi culturii româneşti. Ea contribuie dincolo de graniţe, cu discreţie şi ospitalitate, la o înnoire spirituală a Ortodoxiei româneşti. Pune în aplicare Evanghelia lui Hristos din punct de vedere comunitar şi cultural. La o conferinţă despre educaţia religioasă în contextul secularizării. Sursa foto: Arhiva personală Dificultăţile sunt multe. Ea trebuie să fie şi mamă nu doar pentru propria familie, ci şi o maică preoteasă pentru cei care au nevoie de alinare. Şi acest lucru nu este uşor. De multe ori, lipsa cunoştinţelor teologice sau a mecanismelor psihologice de interacţiune umană fac ca misiunea să nu fie deloc confortabilă. Odată cu plecarea din ţară, fiinţa ei este supusă unei metamorfoze atât la nivel fiinţial, cât şi existenţial. Basilica.ro: Cum putem forma viitoare preotese? Care este secretul acestei slujiri? Sunt multe posibilităţi, dacă ni le dorim. Şi avem suficiente exemple în acest sens: şcoli de vară, tabere de formare, cursuri teologice sau de dezvoltare personală adaptate misiunii pastorale etc. Eu am întreprins deja diferite colaborări şi parte dintre doamnele preotese aparţinătoare grupului au beneficiat de unele cursuri. Secretul slujirii este să nu ai mari aşteptări de la tine; să promovezi firescul şi naturaleţea. Preoteasă nu te naşti, preoteasă devii, aceasta este convingerea mea şi o spun din propria-mi experienţă. Este nevoie de multă deschidere, de răbdare, de informare şi de recunoaşterea cu onestitate a calităţilor şi neputinţelor pe care le ai. Dăruirea faţă de celălalt nu este la îndemâna oricui, ci este un mare dar! Basilica.ro: Sunteţi specialist în educaţie. Ce sfaturi aveţi pentru funcţionarea familiilor şi educarea copiilor? Vremea educaţiei tradiţionale prin supunere şi ascultare forţată sau prin alte metode de formare empirică a caracterului a apus. Ne aflăm în faţa altor paradigme educaţionale, pentru că accesul la cultură ne-a permis să înţelegem mai bine psihologia umană şi să căutăm alte perspective de abordare, mult mai constructive. Învăţătura Sfinţilor Părinţi este foarte actuală şi poate fi cercetată/accesată de către oricine, dacă există interes pentru formarea unui caracter frumos. Atât familiile, cât şi educatorii în general au nevoie să înţelegeagă că cel puţin trei paşi sunt fundamentali atunci când te ocupi de educaţie, şi anume: tradiţia în care ai fost educat, accesul la lectură sau cursuri de specialitate şi interacţiunea cu alţi părinţi, respectiv pedagogi sau educatori. Fiecare copil este unic şi metodele aplicate pentru o creştere frumoasă ar trebui să fie, de asemenea, unice. Deschiderea primei conferinţe în format fizic a Grupului Internaţional de Preotese „Sf. Nona”. Foto: Facebook / Episcop Sofian Braşoveanul Basilica.ro: De ce să ne păstrăm identitatea naţională când ne aflăm în diaspora şi cum să o facem? Care ar fi beneficiile acesteia pentru copiii din diaspora? Cred că putem vorbi mai întâi de o altă identitate, şi anume cea creştin-ortodoxă, şi să înţelegem că, înainte de a fi cetăţenii unei ţări, suntem cetăţeni ai Cerului. Recunoaşterea acestei duble identităţi ne face conştienţi de bogăţia pe care o deţinem, pe de o parte spirituală şi pe de altă parte de neam. Ni le păstrăm prin cultivarea tradiţiilor noastre, prin vorbirea limbii române, prin promovarea valorilor noastre româneşti. Copiii ar deveni mai conştienţi de originea lor, de întreaga moştenire pe care o au şi de responsabilitatea, care se adagă intereselor lor de viaţă, de a nu uita că a fi român nu este o ruşine. Sunt multe de spus, dar mă opresc aici. Basilica.ro: Care este statutul educaţiei religioase în ţările occidentale? Nu aş face referire la toate ţările occidentale, pentru că ne-ar lua mult timp şi este foarte diferit de la ţară la ţară. În Germania, educaţia religioasă beneficiază de susţinerea familiei, şcolii, bisericii şi statului. Ea diferă de la land la land, dar are un statut bine definit. Chiar dacă societatea este caracterizată ca fiind secularizată, ea continuă să păstreze valorile morale şi etice drept norme la care se raportează. Sunt multe tendinţe paralele, dar formarea religiasă are locul şi rolul ei. Dacă vorbim despre Landul Bavaria, de exemplu, disciplina Religie se studiază confesional la şcoală, ea fiind chiar materie de bacalaureat. Basilica.ro: Vă rog să încheiaţi cu un mesaj propriu sau cu răspunsul la o întrebare importantă pe care nu v-am pus-o, dar care aduce în atenţie o problematică ce se cere dezbătută. Mă gândesc că viaţa nu merită trăită la întâmplare, la nici o vârstă. Că nici un rol nu ne defineşte complet, indiferent cât de mult ne-am strădui, şi de aceea este atât de înălţător să ne descoperim în fiecare zi pe noi înşine, să fim recunoscători pentru ceea ce suntem, pentru ceea ce avem şi pentru ceea ce putem dărui. Să fim mai prezenţi. Obiectivul vieţii ar fi să descoperim misiunea pentru care Dumnezeu ne-a îngăduit să venim în această lume şi să facem ceva în acest sens. Acest ideal nu se poate atinge fără rugăciune şi fără încredinţarea că avem puterea să simţim această voie divină. Biografie Sursa foto: Arhiva personală Dr. Cristina Benga este absolventă a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universităţii din Bucureşti şi doctor în Ştiinţele Educaţiei al aceleiaşi universităţi, cu disertaţia „Idealul educaţional în pedagogia creştină: Clement din Alexandria, Sfântul Ioan Gură de Aur, Fericitul Augustin”, publicată în 2009 la Editura Sophia din Bucureşti. A fost membră a două comisii ale Patriarhiei Române: cea pentru educaţie religioasă în şcoli şi cea pentru planificare strategică şi calitatea educaţiei religioase. În 2015, Patriarhul Daniel i-a acordat Ordinul „Sf. Ioan Gură de Aur” pentru activitatea profesională şi promovarea culturii creştine. A câştigat granturi de cercetare la două universităţi germane, este co-autoare a mai multor manuale de Religie şi a colaborat cu Trinitas TV şi cu Ziarul Lumina, unde a prezentat emisiuni şi a scris articole despre educaţie. În 2017 a făcut parte din delegaţia oficială a referenţilor la conferinţa preoţească a Arhiepiscopiei Bucureştilor cu tema „Predarea religiei în şcoală ca artă a modelării sufleteşti”. Ceilalţi referenţi au fost Episcopul-vicar Timotei Prahoveanul, dr. Adrian Lemeni, Directorul Şcolii Docotorale a Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, şi Părintele Vasile Gavrilă, parohul Bisericii „Sfântul Nicolae Ghica” – Paraclis universitar din Bucureşti. Din 2019 şi până în prezent, a susţinut numeroase prelegeri şi formări, la invitaţia unor eparhii sau a unor organizaţii eparhiale. Dintre temele tratate: „Ce înseamnă a te dărui? Reflecţii asupra misiunii unei preotese”, „Viaţa unei preotese ca un joc de domino, o împărtăşire a experienţei de viaţă ca preoteasă”, „Copiii clericilor. Reflecţii şi soluţii privind educaţia lor”. La Centrul Ortodox de Studii şi Cercetare „Dumitru Stăniloae” din Paris, coordonat de Părintele Răzvan Ionescu, a susţinut prelegeri, dar şi seminare şi ateliere de formare a preoţilor şi preoteselor din diaspora, în colaborare cu Părintele Conferenţiar Vasile Creţu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti şi cu Părintele Profesor Constantin Necula de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu. Este căsătorită cu Părintele Daniel Benga de la Centrul Bisericesc din München. Amândoi sunt profesori la Universitatea „Ludwig Maximilian” din München şi au trei copii. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 592, Ultimul acces: 2026-10-13 09:03:07
|
Timp total: 0.04s...
[]:1